Dragostea este comparată cu moartea – o forță irezistibilă, inevitabilă. Așa cum moartea nu poate fi învinsă de niciun om, toți întorcându-se în țărână, tot așa, dragostea autentică are o putere asemănătoare: nu poate fi învinsă, nu poate fi stinsă. Este mai mult decât un sentiment trecător – este o capacitate pusă de Dumnezeu în inima omului, fie sărac, fie bogat.

Această capacitate de a iubi nu este ceva ce apare doar după convertire sau în urma unei experiențe spirituale. Este o însușire pusă de Dumnezeu în om încă de la nașterea lui naturală. Omul se naște cu această abilitate de a iubi, pentru că a fost creat după asemănarea lui Dumnezeu, care este dragoste. Însă direcția și obiectul iubirii pot fi greșite sau deturnate. De aceea, dragostea trebuie trezită, curățată și orientată spre Hristos.

Scriptura spune: „Apele cele mari nu pot să stingă dragostea.” (Cântarea Cântărilor 8:7)

De ce este folosită imaginea apei? Pentru că dragostea este foc. Și nu orice foc – ci unul care nu poate fi stins de greutăți, de încercări, de valurile vieții. Atunci când iubim, este un foc care arde în noi. Unde este dragostea noastră, acolo suntem și noi cu toată ființa. Unde nu este dragoste, totul devine formal, rece, mecanic.

Această dragoste, pusă de Dumnezeu în om, se manifestă și se poate observa ușor încă din tinerețe. Gândiți-vă la iubirea care se naște între doi tineri – sinceră, arzătoare, exclusivă. Este o imagine pe care Dumnezeu o folosește în Scriptură pentru a descrie relația dintre El și poporul Său. Așa cum un tânăr este atras de frumusețea fetei iubite, tot așa, sufletul nostru este chemat să fie atras de frumusețea nobleței caracterului lui Hristos. Nu de formă, nu de religie, ci de caracterul Lui, de sfințenia și adevărul Său.

Ascultă acest mesaj care te va ajuta să înțelegi mai bine la ce suntem chemați.