Dumnezeu nu te-a chemat doar să fii iertat, ci să ajungi desăvârșit în dragoste, asemenea Tatălui și Fiului Său. El Însuși lucrează la aceasta în tine, dacă rămâi în ascultare de Cuvântul Lui.
Bibliotecă
Articole
Index tematic
89 rezultateHaina cu care rămâi la ospățul Împăratului nu te așteaptă pe un cuier la ușă. Dumnezeu te cheamă să te îmbraci de acum cu omul cel nou, ca să fii găsit gata și să ai îmbrăcămintea pe care o are Domnul Isus.
Când vin încercările grele, hotărârile se clatină. Dragostea pentru Domnul Isus nu se cumpără și nu se stinge, iar ea te face să trăiești cum a trăit El.
Fiul a fost ascultat de Tatăl pentru că făcea întocmai ce vedea la El. Taina evlaviei te cheamă să-L respecți și să-L admiri pe Domnul Isus atât de mult, încât să faci și tu ce a făcut El.
Dumnezeu nu te cheamă doar să primești iertarea, ci să intri în școala Domnului Isus și să ajungi asemenea Lui. Ucenicul Lui primește tot ce L-a învățat Învățătorul, fără să scoată și fără să adauge ceva.
Dumnezeu are un singur plan pentru cei pe care i-a chemat: „i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29). În lumina acestui plan trebuie citit îndemnul apostolului Pavel: „Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3:1–2). Lucrurile de sus sunt acolo unde este Hristos. Ele sunt, de fapt, trăsăturile caracterului Său. A umbla după ele înseamnă a umbla spre asemănarea cu El.
Nașterea din nou este doar începutul, iar Dumnezeu caută rodul copt: caracterul lui Hristos, făcut din dragoste, blândețe și răbdare. Pildele semănătorului și a smochinului neroditor ne îndeamnă să rămânem în Hristos, nu să ne mulțumim cu cunoștințe și forme religioase.
O biserică ce tolerează păcate precum munca la negru sau evaziunea fiscală își pierde viața spirituală, iar credinciosul este chemat să se despartă de ea. Te îndeamnă la ucenicie, la o viață transparentă și neprihănită și la căutarea unei biserici vii, care mustră păcatul și cheamă la pocăință.
Isus cel adevărat este disprețuit pentru că cere integritate, supunere față de autorități și plata birurilor, iar mulți preferă un Isus comod. Pocăința reală înseamnă să renunți la câștigul nedrept și să înapoiezi ce ai furat.
Poți fi cu Dumnezeu pe buze și cu păcatul ascuns în inimă? Darurile spirituale fără o viață curată pot fi o amăgire, iar o comunitate care tolerează păcatul rămâne despărțită de Dumnezeu. Chemarea este la sinceritate, pocăință și ascultare.
Pocăința adevărată înseamnă mai mult decât regret: cine a furat sau a înșelat, inclusiv statul prin taxe nedeclarate sau pensii obținute necinstit, trebuie să restituie, altfel nu poate avea iertare. Versetele biblice și exemplul lui Zacheu o arată limpede.
Poți lucra fără acte și fără taxe, de pildă la construirea unei case, fără să te faci părtaș la furt? Oricât de avantajos pare la început, nu se poate. Exemple concrete și multe versete te cheamă la o viață cinstită, în lumină, chiar când costă mai mult.
Ascunderea veniturilor și neplata impozitelor înseamnă furt din bunul comun, o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Avraam n-a vrut nimic nemeritat, pe când Iuda fura din punga comună. Alege cinstea și contribuția făcută cu bucurie.
Evitarea taxelor și munca la negru sunt păcat, pentru că neprihănirea lui Dumnezeu nu poate sta alături de nedreptate. Cu pasaje din Luca 6, Matei 22 și Romani 13, credincioșii sunt chemați la cinste, la supunere față de autorități și la pocăință, iar Duhul Sfânt mustră conștiința.
Neprihănirea lui Dumnezeu cere cinste deplină în bani și în relația cu autoritățile. Munca la negru, evaziunea fiscală și corupția sunt furt și păcat, după cum arată exemple din Scriptură precum Balaam și Acan. Chemarea este la integritate chiar și când nu ne vede nimeni.
Câți dintre noi ne facem o neprihănire pe măsura noastră, sprijinindu-ne pe mila lui Dumnezeu fără pocăință adevărată? Harul cheamă la sfințire, iar și păcatele „mici”, de la câștigul necinstit până la mânie, contează. O chemare severă la o credință trăită cu seriozitate.
Dumnezeu este însăși dreptatea, iar Împărăția Lui este o lume a adevărului, a curăției și a iubirii care se jertfește. Credincioșii sunt chemați să flămânzească și să însetoze după neprihănire, nu doar s-o discute. O viață curată merge împreună cu nașterea din Dumnezeu.
Dacă te-ai pocăit, poți păstra banii luați prin înșelăciune, ca o pensie de boală obținută prin minciună? Iertarea lui Dumnezeu nu anulează datoria față de om, iar banii trebuie restituiți. Romani 13 și Matei 5 cheamă la o neprihănire practică.
Nașterea din nou nu înseamnă doar credința în jertfa lui Hristos, ci primirea întreagă a Cuvântului Său ca o sămânță, încolțită de Duhul Sfânt într-o inimă bună. Fiecare poruncă, de la neîmpotrivire la binecuvântare, trebuie primită și păzită, într-o viață de ucenicie.
Intrarea în legământul cu Hristos nu începe de frica Iadului sau din dorința de răsplată, ci din admirație și iubire pentru frumusețea caracterului Lui, ca într-o logodnă. Jertfa de la cruce deschide calea, dar legământul cere lepădare de sine și dragoste mai mare decât pentru oricine altcineva.
Evanghelia nu înseamnă doar scăparea de iad și o împărăție cu străzi de aur, ci descoperirea frumuseții caracterului lui Hristos, care ne atrage să-L iubim și să-I semănăm. Poruncile Lui devin o desfătare. Cine n-a pornit de aici nu a început încă viața nouă.
Legea lui Hristos, adresată inimii, este mai înaltă decât Legea lui Moise, care nu putea face omul desăvârșit. Fiecare poruncă din Evanghelie descoperă o trăsătură a lui Isus, iar Dumnezeu le scrie în noi ca să ne facă asemenea Lui.
Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, nu ca slujitor, ci ca să fie frate cu Hristos și asemenea Lui. Mântuirea înseamnă mai mult decât pocăință și iertare: este o lucrare de transformare pas cu pas, pe care Dumnezeu o începe și o duce la bun sfârșit.
Bucuria celor din Împărăția lui Dumnezeu este de alt fel decât bucuria lumii. Rămâne chiar și în necazuri, prigoniri și pierderi, pentru că vine de la Duhul Sfânt și ne formează după chipul lui Hristos. În veșnicie va fi deplină.
Dragostea de sus este trăsătura definitorie a Împărăției lui Dumnezeu și nu se obține prin puterea noastră, ci prin ascultarea de poruncile lui Hristos, în școala Bisericii. Un exemplu cu o moștenire disputată arată cum se trăiește în practică: pace, răbdare și generozitate chiar față de cel care ne nedreptățește.
Pacea deplină între credincioși, după pilda lui Isus, care nu s-a împotrivit și nu a intrat în conflict. Cetățenii Împărăției renunță la împotrivire, la mânie și la judecată, chiar dacă suferă pierderi sau umilire. La final, întrebări pentru cercetare personală.
Împărăția lui Dumnezeu este o împărăție a neprihănirii, în care se intră încă de acum, nu doar după moarte. Mântuirea înseamnă mai mult decât iertare: o viață curată, cinstită și ferită de lume, cu un prilej de cercetare personală la final.
Cine intră în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să lase lucrurile vechi de pe pământ și să umble după cele de sus, adică poruncile lui Hristos și roada Duhului. Neîmpotrivirea cultivă îndelunga răbdare și duce la cunoașterea lui Dumnezeu. Câteva întrebări te îndeamnă să te cercetezi.
Împărăția lui Dumnezeu este un loc al neprihănirii, păcii și bucuriei, cu valori opuse celor ale lumii. Omul se naște în păcat și nu poate intra în ea fără să-și schimbe viața. Isus a adus Împărăția și îi cheamă pe ucenici să-I semene Învățătorului.
Intrarea în Împărăția lui Dumnezeu cere renunțarea la obiceiurile vechi: minciună, mită, muncă la negru, taxe neplătite, răzbunare. Cine renunță plătește un preț, dar primește pace, răbdare și încrederea că Dumnezeu va purta de grijă.
Mulți își doresc Împărăția cu străzi de aur, dar puțini înțeleg ce cere ea cu adevărat. Iertarea păcatelor, botezul și viața religioasă nu sunt de ajuns: Dumnezeu vrea și desăvârșirea caracterului, până la statura plinătății lui Hristos.
Viața nu se rezumă la ce vedem până la mormânt, iar Dumnezeu a avut de la început un plan cu omul. Mântuirea înseamnă mai mult decât iertarea păcatelor: omul este chemat să crească în caracter, după chipul lui Hristos.
Mântuirea înseamnă doar iertarea păcatelor sau și desăvârșirea caracterului? Calea lui Hristos cere lepădare de sine și ucenicie, ca să ajungem asemenea Lui. O credință care se oprește la iertare rămâne la jumătatea drumului și ne cheamă la ceva mai mult.
De ce a fost nevoie ca Isus să moară pe cruce? Omul nu se poate salva prin faptele sale, iar jertfa Lui aduce iertare și răscumpărare ca dar. Ea este doar începutul unei transformări, iar păcătuirea cu bună știință după aceea anulează acest folos.
Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, ca să aibă frați asemenea lui Hristos, nu doar păcate iertate. Mântuirea este o transformare treptată, începută la nașterea din nou și dusă la bun sfârșit de Dumnezeu. Merită să trăim cu acest scop în minte.
De ce ne-a așezat Dumnezeu pe pământ, într-o lume cu încercări, și nu direct în ceruri? Viața aici este școala în care caracterul crește, ca la un pianist care devine măiestru prin exercițiu zilnic. Blândețea, răbdarea și dragostea se învață urmându-L pe Isus, nu doar crezând în gând.
Credința adevărată pornește din admirația și iubirea față de frumusețea caracterului lui Isus, nu din frica de iad sau din dorința de recompense. Poruncile Lui sunt oglinda inimii Sale, iar dorința de a-I semăna apare firesc când ești atras de El.
Împărăția lui Dumnezeu are și ea legi, iar acestea sunt veșnice și vorbesc despre neprihănire, pace și dragoste. Legile lumii doar pedepsesc răul, pe când poruncile lui Hristos ne formează inima și gândurile, ca să-I semănăm, cu ajutorul Duhului Sfânt.
Mântuirea nu vine doar din credința în jertfa de pe cruce, ci și din ascultarea deplină de învățăturile lui Isus, urmând modelul Lui. Crucea iartă păcatele și deschide drumul ucenicii, dar harul nu ține loc de ascultare.
Dumnezeu vrea să ne modeleze inima după a lui Hristos, iar Duhul Sfânt lucrează ca un sculptor, dacă privim ca într-o oglindă trăsăturile Lui: îndurare, bunătate, răbdare. Ce ne atrage cu adevărat spre El: frica, răsplata sau frumusețea inimii Lui?
Pe cine urmăm de fapt: pe Isus din Scriptură sau pe unul mai comod, făcut după gustul nostru? Adevăratul Isus a trăit în smerenie, blândețe și ascultare, pe calea cea îngustă. Merită să-L cunoști pe adevăratul Hristos și să-L urmezi.
Cum recunoști o biserică vie? După câteva semne: respectarea tuturor poruncilor lui Hristos, relații strânse între membri, supunere frățească și curăție. Merită să-ți verifici adunarea și să nu rămâi acolo unde păcatul este tolerat sau aceste învățături sunt ignorate.
Biblia ne spune că Biserica este trupul lui Hristos și că Dumnezeu ne formează caracterul prin Cuvânt, prin Duhul Sfânt și prin relațiile cu ceilalți credincioși. Membrii se slujesc, se îngrijesc și se iubesc unii pe alții. Întrebări de reflecție te ajută să te gândești la propria ta viață.
Pentru mulți, Biserica a ajuns doar un loc de programe religioase, unde oamenii sunt spectatori, nu ucenici. Ce s-ar întâmpla dacă ne-am întoarce la ucenicie, la părinți duhovnicești și la viața împreună ca Trup al lui Hristos?
Biserica este o familie și o școală a ucenicilor, unde creștem în asemănare cu Hristos sub îndrumarea unor părinți duhovnicești, nu doar prin predici. Aceasta cere ascultare deplină față de ei și o critică severă a bisericilor instituționalizate de azi.
Cum arată cu adevărat Isus, cel din Scriptură, cu inima, smerenia și blândețea Lui desăvârșită? Este altfel decât imaginea comodă pe care o au mulți astăzi. Ești chemat să-L cunoști cu adevărat și să mergi pe calea îngustă, ca să ajungi asemenea Lui.
Ce te apropie cu adevărat de Dumnezeu: teama de iad sau frumusețea lui Isus? Când Îl iubești sincer, vrei să-I semeni, iar poruncile Lui devin o desfătare, pentru că prin ele Îl descoperi. O evanghelie fără această frumusețe rămâne incompletă.
Dumnezeu vrea să ne asemene cu Hristos, iar Duhul Sfânt lucrează ca un sculptor în inima noastră, după modelul pe care îl privim ca într-o oglindă. Nu ajunge să cunoaștem minunile și jertfa Domnului: trebuie să-i vedem caracterul, adică blândețea, îndurarea și credincioșia Lui. Ce te atrage cu adevărat: frica de iad, Raiul sau frumusețea inimii Lui?
Dumnezeu a vrut frați asemenea lui Isus, iar mântuirea înseamnă mai mult decât iertarea păcatelor: refacerea chipului lui Hristos în noi, începută la nașterea din nou și dusă la capăt de El. Cine se mulțumește doar cu iertarea riscă o mare surpriză.
De ce este esențială jertfa Domnului Isus la cruce? Ea ne iartă păcatele și ne răscumpără prin har, nu prin fapte, și face parte dintr-un plan mai larg: schimbarea caracterului prin Duhul Sfânt. Jertfa nu mai ajută pe cel care păcătuiește cu bună știință după nașterea din nou.
Mântuirea înseamnă doar iertarea păcatelor prin jertfa de la cruce, sau și desăvârșirea caracterului, prin lepădare de sine și ucenicie până la statura lui Hristos? Iată o critică aspră a unor învățături răspândite, numite oferte ieftine ale lui Satan.
Mulți trăiesc fără să știe ce urmează după moarte, iar felurite învățături, de la purgatoriu până la cele evanghelice, opresc mântuirea la iertarea păcatelor. Planul lui Dumnezeu merge însă mai departe: creșterea și desăvârșirea caracterului până la statura lui Hristos.
Biserica este o familie și o școală în care Hristos ne crește de la naștere până la maturitate, prin părinți duhovnicești, învățători și încercări. Scopul ei este ca fiecare ucenic să ajungă asemenea Învățătorului, cu răbdarea și blândețea Lui în caracter.
Mulți aleg plăcerile de o clipă ale păcatului și lasă deoparte blândețea și răbdarea lui Hristos, bizuindu-se doar pe iertarea de la cruce. Nașterea din nou se vede într-o viață nouă, curată și ascultătoare. Te-ai verificat sincer și ai căutat o biserică unde se face ucenicie adevărată?
Mulți resping frumusețea caracterului lui Hristos și aleg plăcerile păcatului, sprijinindu-se doar pe iertarea de la cruce. Nașterea din nou adevărată se vede într-o viață de neprihănire, răbdare și ascultare. Te invită la o autoexaminare sinceră și la o biserică de ucenici.
Câți creștini trăiesc într-un cerc de cădere și pocăință, fără să se schimbe cu adevărat? Biblia cheamă la biruință asupra păcatului și la creștere până la asemănarea cu Hristos. Doar o dragoste desăvârșită alungă frica de judecată și duce la ucenicie reală, nu la simple programe religioase.
Mântuirea nu înseamnă doar iertarea păcatelor, ci și biruința asupra lor și creșterea ucenicului până la desăvârșirea caracterului lui Hristos. O credință care se oprește la iertare aduce frică în ziua judecății. Bisericile sunt chemate să-i formeze pe credincioși ca ucenici.
Marile mișcări creștine, de la luterani și baptiști până la penticostali, predau adesea o Evanghelie oprită la iertarea păcatelor. Se trece astfel cu vederea chemarea la ucenicie și la desăvârșirea caracterului după chipul lui Hristos. Merită o cercetare sinceră în lumina Scripturii.
Aproape toate marile mișcări creștine, de la luterani la penticostali, predică o mântuire ieftină, redusă la iertarea păcatelor, și trec sub tăcere chemarea la ucenicie și la desăvârșirea caracterului după chipul lui Hristos. Te îndeamnă să te examinezi în lumina Scripturii, într-un ton foarte critic față de celelalte confesiuni.
Ce se întâmplă când iertarea păcatelor devine un bilet ieftin spre cer, în locul lepădării de sine? Aflăm de ce oamenii au fost ținuți în ignoranță prin accesul limitat la Scriptură și cum ne cheamă Dumnezeu să alegem calea îngustă.
Marile biserici istorice, catolică și ortodoxă, ar fi o construcție a lui Satan, care promite mântuirea doar prin iertarea păcatelor, fără lepădare de sine. Ele sunt acuzate că au ținut Scriptura departe de oameni, iar îndemnul este la calea îngustă a transformării personale.
Mântuirea înseamnă doar iertarea păcatelor sau și o schimbare adevărată a omului? Biblia ne cheamă la desăvârșire de caracter, după chipul lui Hristos. Cine se oprește la jumătatea drumului pierde chemarea la ucenicie și la sfințire.
Satan a convins generații întregi de creștini că mântuirea înseamnă doar iertarea păcatelor prin jertfa de la cruce, iar desăvârșirea caracterului ar fi imposibilă. Este o chemare la întoarcerea în școala lui Hristos, cu biruință asupra păcatului și sfințire prin Duhul.
Biserica este o familie și o școală de ucenici, unde credinciosul crește sub îndrumarea unor părinți duhovnicești, până ajunge să semene cu Hristos. Bisericile de azi, axate pe predică și programe, și-au pierdut adesea această menire. E timpul pentru ascultare și viață de trup.
Suntem chemați să trăim nu prin minuni, ci prin caracterul lui Isus: lepădare de sine, smerenie, evlavie, ascultare ca de rob și neprihănire. Aceasta e la îndemâna oricui și e necesară pentru mântuire. Te-ai verificat vreodată sincer în fața acestui chip?
Toți credincioșii sunt chemați să trăiască așa cum a trăit Isus, nu prin minuni, ci prin lepădare de sine, smerenie, evlavie, ascultare de rob și neprihănire. Iubind aceste trăsături, ne lăsăm schimbați de Duhul Sfânt, iar ele sunt necesare pentru mântuire.
Hristos este Mirele, iar credincioșii sunt logodnica Lui, o relație născută din admirație și iubire, nu din frica de iad sau dorința de rai. Dumnezeu așteaptă cu răbdare să se trezească iubirea noastră, iar mireasa se pregătește prin ascultare, ca Fiul față de Tatăl.
Credincioșii sunt chemați să-L iubească pe Isus ca o logodnică pe Mirele ei, din admirație și iubire sinceră, nu din frica de iad. Din această iubire se naște ascultarea deplină și pregătirea pentru nunta Mielului.
De ce a pus Dumnezeu omul pe pământ, în prezența lui Satan? Pentru ca prin încercări să ajungă la desăvârșirea caracterului. Ea nu vine doar prin credință, ci prin muncă, perseverență și imitarea lui Hristos, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Adunarea din care faci parte este o Biserică vie, unde Hristos este cap? Trei semne te ajută să afli: păzirea poruncilor Lui, grija strânsă între frați și curăția bisericii. Cine nu le găsește este chemat să plece și să caute Trupul lui Hristos.
Multe biserici de azi au ajuns o turmă risipită, pentru că programele de închinare au luat locul grijii reale și purtării sarcinilor unii altora. E o chemare la veghere, mustrare și disciplină frățească, împotriva tolerării păcatului și a învățătorilor mincinoși.
Biserica, trupul lui Hristos, trebuie păstrată curată: un mădular bolnav este mai întâi îngrijit și mustrat, apoi îndepărtat dacă nu se pocăiește. Cine vede păcatul tolerat în adunare este chemat să se despartă de ea. Întrebări de cercetare personală încheie gândul.
Fiecare credincios este un mădular al Trupului lui Hristos și nu poate crește singur, ci doar legat de frați și îngrijit de părinți duhovnicești. Aceasta cere supunere deplină față de ei, iar cine nu ascultă trebuie izolat de biserică.
Dumnezeu își crește copiii prin Cuvânt, prin Duhul Sfânt și prin Biserică, Trupul lui Hristos, unde mădularele se îngrijesc, se slujesc și veghează unele asupra altora. Întrebări simple te ajută să-ți verifici propria implicare în comunitate.
Biserica de azi a ajuns adesea un loc de programe religioase, unde oamenii stau doar ca spectatori, iar ucenicia și părinții duhovnicești au dispărut. Mântuirea înseamnă mai mult decât iertarea păcatelor. Este o chemare la viața reală în Trupul lui Hristos.
Toți ne-am dori o împărăție fără lacrimi și fără moarte, dar mulți cred că iertarea păcatelor și mersul la biserică sunt de ajuns. Planul lui Dumnezeu cere însă și o creștere a caracterului, până la înălțimea lui Hristos.
Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, dar chipul acesta s-a pierdut prin cădere. Hristos a venit să ni-l refacă: un caracter blând, răbdător și plin de dragoste. Dumnezeu lucrează alături de noi pe tot parcursul vieții.
Fiecare om se naște despărțit de Dumnezeu și purtat de mersul lumii, iar păcatul și egoismul sunt starea comună a tuturor. În ce împărăție trăiești tu, de fapt? Biblia te cheamă să-ți schimbi viața și să devii cetățean al Împărăției lui Dumnezeu.
Omul a pierdut chipul lui Dumnezeu prin neascultare, dar Dumnezeu a pregătit din timp o cale de întoarcere: nașterea din nou, o viață nouă din Cuvânt și Duhul Sfânt. Ce presupune această naștere și cum duce ea la o viață de ucenicie, până la restaurarea deplină?
Îndelunga răbdare este o roadă a Duhului, care crește prin ascultarea de Cuvântul lui Hristos, mai ales prin neîmpotrivire față de nedreptate, după pilda Lui. Cere o preocupare zilnică pentru roadele Duhului, inclusiv facerea de bine, și deosebește ucenicul adevărat de omul doar religios.
Duhul Sfânt ne schimbă după chipul lui Hristos, dar numai dacă Îi dăm voie să ne conducă și ascultăm de Cuvânt. Roadele Lui, precum dragostea, răbdarea și înfrânarea poftelor, arată dacă viața nouă a început cu adevărat.
Dumnezeu Se descrie prin caracterul Lui, nu prin aspect, iar chipul Lui trebuie refăcut în noi prin Duhul Sfânt. Haina de nuntă din parabola lui Isus este bunătatea, răbdarea, blândețea și dragostea cu care ne îmbrăcăm inima.
Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, iar după căderea în păcat, Hristos a venit să refacă acest chip în noi. Cei care primesc planul Lui lucrează împreună cu Dumnezeu la schimbarea caracterului, ca să poată trăi veșnic alături de El.
Adevărata credință nu rămâne doar încredere sau acord mental, ci lucrează prin ascultarea de toate poruncile lui Hristos, așa cum a făcut Noe. Faptele nu răscumpără, dar modelează caracterul. Fără ele, credința e moartă și crucea nu folosește.
Viața nouă începe când primim și ascultăm Cuvântul lui Hristos, iar poruncile Lui, toate la fel de importante, ne formează chipul Lui. Trei exemple o fac concretă: plata taxelor, renunțarea la vorbirea de rău în favoarea binecuvântării și neîmpotrivirea față de cel ce ne face rău.
Nașterea din nou se înțelege prin imaginea unei semințe: Cuvântul lui Hristos, inima ca pământ și Duhul Sfânt. Nu e o emoție trecătoare, ci începutul uceniciei, cu lepădare de sine, pocăință, credință și supunere față de Hristos ca Domn.
Nici credința doar în cruce, fără ucenicie, nici bizuirea pe fapte nu sunt calea mântuirii. Jertfa lui Hristos ne iartă și ne deschide drumul uceniciei și al lucrării Duhului, dar nu ne folosește dacă păcătuim cu bună știință.
Noul Legământ, ca și cel vechi, este un contract cu două părți: Dumnezeu oferă iertare, naștere din nou și viață veșnică, iar omul se angajează la credință, pocăință și supunere față de Cuvântul lui Hristos. Simpla credință în jertfa de la cruce nu ajunge, fără ascultarea poruncilor.
Adevărata credință nu înseamnă doar a crede și a mulțumi pentru jertfa lui Hristos, ci o credință vie, care ascultă și lucrează. O ilustrație cu o furtună și un adăpost arată că cine aude și crede, dar nu acționează, rămâne pierdut. Un îndemn la o credință care se supune Evangheliei întregi.
Nu s-au găsit rezultate.