Cu ce haină vom fi găsiți când Împăratul intră să-și vadă oaspeții? Pornind de la pilda nunții din Matei 22, predica arată că omul fără haină de nuntă a intrat crezând că e binevenit, dar purta încă omul cel vechi. Din Romani 13, Efeseni 4 și Coloseni 3 reiese ordinea: întâi ne dezbrăcăm de faptele întunericului, apoi ne îmbrăcăm cu Hristos și cu omul cel nou. Armura lui Dumnezeu ne ajută să rămânem în picioare, iar haina propriu-zisă înseamnă îndurare, bunătate, smerenie, blândețe, răbdare, iertare și dragoste. Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților (Apocalipsa 19:8), așa că haina nu se primește după moarte, ci se pregătește de acum.
Bibliotecă
Predici scrise
Index tematic
35 rezultateNu putem încheia un legământ cu Dumnezeu fără să știm de ce ne-am înscris în școala Lui. Dumnezeu ne-a hotărât dinainte să fim asemenea chipului Fiului Său, Domnul Isus Hristos, frați ai Lui și cetățeni ai Împărăției Sale, iar legământul este ziua în care intrăm în planul acesta. Ca la o facultate de medicină, unde nimeni nu se înscrie ca să devină cioban, nici noi nu venim doar ca să fim iertați, ci ca să-I spunem: Doamne, fă-ne cum este Domnul Isus. Intrarea ne dă doar un colț din diplomă, iar celelalte se câștigă rămânând în legământ. Legământul are două părți: Dumnezeu pune ștampila sângelui Fiului Său, ne curăță și ne naște din nou, iar noi răspundem: Vom face și vom asculta tot ce a zis Domnul. Frica de Domnul ne păzește să nu pierdem cu voia viața primită. Dar legământul nu este o afacere din interes, ci o poveste de dragoste: Mirele ne-a jurat credință și ne pregătește ca pe o fecioară curată. Pentru aceasta ne-a pus în trupul Lui, Biserica, unde părinți duhovnicești ne cresc de la lapte la maturitate și suntem zidiți împreună ca pietre vii într-un templu sfânt. Să ne aducem aminte astăzi de legământul nostru și să-L iubim pe Hristos cu toată inima, ca să ajungem asemenea Lui.
Nașterea din nou e doar începutul: Dumnezeu așteaptă rod copt, adică blândețe, dragoste, pace și răbdare, nu doar cunoștință și frunze religioase. Te invităm să te cercetezi și să rămâi în Hristos, ca Duhul să formeze în tine caracterul Lui.
Viața creștină este o logodnă spirituală cu Hristos, Mirele: credincioșii sunt atrași de frumusețea Lui și transformați după chipul Lui. Biserica din Efes arată că slujirea fără dragostea dintâi nu ajunge. O chemare la perseverență până la nunta Mielului.
Tâlharul de pe cruce nu a primit o mântuire ieftină: în câteva ore a trecut printr-o transformare adevărată, trezită de frumusețea lui Hristos și de focul suferinței. Harul nu lasă omul neschimbat, iar fără iubire și sfințire nu există mântuire.
Dragostea pusă de Dumnezeu în om este un foc mai tare ca moartea, care nu poate fi cumpărat sau stins. Din Cântarea Cântărilor 8 și din biserica din Efes, un îndemn să nu pierdem dragostea dintâi, adică legătura vie cu Hristos, nu doar râvna sau faptele bune.
Frica de Domnul, adică reverența și ascultarea față de Cuvânt, este începutul înțelepciunii și un izvor de viață, necesară chiar și sub har. Regele Saul arată cum teama de oameni și ascultarea parțială duc la pierderea Cuvântului.
Ce înseamnă să nu treci peste ce este scris? Isus a răspuns ispitei cu Scriptura, iar principiul se aplică la dobânda cerută fraților, la daruri și mită și la educația copiilor. Amestecul cu neamurile aduce urmări grave.
Planul lui Dumnezeu cu omul, de dinainte de întemeierea lumii, este desăvârșirea în dragoste, după chipul lui Hristos. Se împlinește prin Cuvânt, Duhul Sfânt, Biserică, răbdare în suferință și ascultare de porunci. Un îndemn cald pentru cei care vor să crească spiritual.
Dumnezeu aplică același standard tuturor, deci nici tâlharul de pe cruce nu a intrat pe o ușă ușoară. Care sunt condițiile nașterii din nou? Primirea Cuvântului, frica de Dumnezeu, ascultarea ca de un Stăpân și răbdarea în suferință.
Împărăția lui Dumnezeu este reală, cu un singur Împărat drept, legi desăvârșite și cetățeni care umblă pe căile Lui. Cei strămutați din întuneric în lumina Fiului sunt chemați de acum să trăiască în smerenie, în ascultare și fără a judeca sau batjocori.
Smerenia și supunerea sunt trăsături esențiale ale lui Hristos, pe care credinciosul le caută începând cu supunerea față de Dumnezeu. Urmează ascultarea față de părinți, conducătorii bisericii, soț, stăpân și unii față de alții. Drumul acesta aduce har, odihnă sufletului și asemănare cu Hristos.
Un fiu al Tatălui ceresc își iubește dușmanii, binecuvântează în loc să blesteme și se ferește de bârfă și defăimare. Iartă după exemplul lui Isus și al lui Ștefan și lasă răzbunarea în seama lui Dumnezeu. Un adevăr din Matei 5 care ne privește pe toți.
Mântuirea e lucrarea desăvârșită a lui Dumnezeu: El ne cheamă, ne naște din nou, ne păzește și ne duce la bun sfârșit prin Cuvânt și prin Duhul Sfânt. Nouă ne revine ascultarea și slujirea, ca lucrători împreună cu El, făcând ucenici.
Scopul lui Dumnezeu nu se oprește la iertarea păcatelor: Domnul Isus ne cheamă să fim ucenici care Îl urmează în tot ce a învățat, lepădându-ne de noi înșine. E un îndemn la studiu atent al Bibliei și la o viață ascultătoare, nu doar la o credință de duminică.
Pofta ne atrage, naște păcatul și aduce moartea, cum vedem la Iacov și în păcatul lui Acan. Cinstea cere să fim drepți și în lucrurile mici, ca plata taxelor, fără evaziune sau furt. Avraam rămâne exemplul omului care refuză câștigul necuvenit.
Credincioșia este o roadă a Duhului: Dumnezeu și Isus sunt credincioși în angajamentele lor, iar noi suntem chemați să fim la fel în lucrurile mici, în muncă și față de oameni. Un îndemn cald la sinceritate și statornicie, inclusiv când nimeni nu ne vede.
Satan vine mai întâi cu oferte plăcute, iar Isus, în smerenia Lui, a refuzat să fie făcut împărat. O chemare la propovăduirea lui Hristos și la a trăi ca El: fără judecată proprie, cu ascultare, răbdare, fără mânie și fără împotrivire față de cel care ne face rău.
Biserica este Templul lui Dumnezeu, zidit de Hristos pe temelia Lui, iar credincioșii sunt împreună-lucrători cu El. Pentru că Dumnezeu locuiește în mijlocul nostru, ni se cere sfințenie, grijă unii de alții și despărțirea de păcatul care nu poate sta lângă El.
Blândețea este o roadă a Duhului, nu ceva ce avem din fire. Dumnezeu ne îmblânzește după chipul lui Isus, care a rămas liniștit chiar și în fața trădării. O chemare să o trăim în toate relațiile, acasă și față de cei care ne fac rău.
Ce înseamnă dragostea dintâi? Să-L iubești pe Isus pentru El însuși, pentru frumusețea caracterului Lui, nu pentru cer sau avantaje. Mai ales pentru smerenia și supunerea lui Hristos, pe care credinciosul e chemat să le imite.
Biserica este Templul pe care Hristos Însuși îl zidește din pietre vii, așa că trebuie păstrată curată, fără amestec cu cei care nu-I aparțin. Cu exemple din Ezra, Iosua și Matei 18, vine îndemnul la mustrare fraternă și la îndepărtarea celui care rămâne în păcat, ca Dumnezeu să locuiască în mijlocul poporului Său.
Inima omului căzut produce gânduri nelegiuite, iar adevărata luptă cu ispita se dă în minte. Ajută cugetarea zilnică la Legea Domnului, ferirea de influențele lumii, de pildă știrile, și un gând ca al lui Hristos.
Nașterea din nou are condiții clare, valabile pentru toți: primirea cu bucurie a Cuvântului curat, apa din Ioan 3, lepădarea de sine și frica de Domnul. Faptele nu contează la început. Se ridică și întrebarea dacă alte tradiții creștine au primit un Cuvânt alterat.
Pacea lui Hristos este roada Duhului și vine doar celor care trăiesc în neprihănire și renunță la instinctul de a se împotrivi. Isus a răbdat nedreptatea fără să riposteze, iar credinciosul e chemat să urmărească pacea și sfințirea chiar și în lucrurile mici.
Evlavia începe cu iubire și admirație pentru Isus și se arată într-o ascultare deplină, nu din frică, din tradiții omenești sau din legalism. Îl imităm pe Hristos, fără viclenie, cu făgăduința vieții de acum și a celei veșnice.
Viața de credință este o școală a lui Hristos, în care ucenicul învață îndelunga răbdare, una dintre roadele Duhului. Din pilda lui Dumnezeu, a lui Isus și a mai multor texte biblice, o chemare la îndurarea necazurilor fără împotrivire, pentru a ajunge la asemănarea cu Hristos și la odihna sufletului.
Cine rămâne în Hristos trebuie să trăiască precum El, iar asta cere timp petrecut în rugăciune, la fel ca Isus. Smerenia și supunerea, față de Dumnezeu și față de cei rânduiți de El, sunt calea: Dumnezeu dă har celor smeriți și odihnă sufletului.
Dumnezeu își descoperă căile celor smeriți și temători de El, iar noi suntem chemați nu doar să le cunoaștem, ci să umblăm pe ele. Sunt doar două căi, a vieții și a morții. Cine o urmează pe cea sfântă și dreaptă află pace, odihnă și fericire.
Evlavia, trăsătură a Domnului Isus, înseamnă admirație pentru Dumnezeu împreună cu ascultare de Cuvântul Său, nu doar laudă și cântări. Se învață pas cu pas, cunoscându-L pe Hristos, și poartă făgăduința vieții de acum și a celei veșnice. Admirația fără ascultare e doar o formă de evlavie.
Dumnezeu ne cheamă nu doar la iertarea păcatelor, ci la o relație de logodnă cu Hristos, în care Îl iubim mai mult decât pe părinți sau chiar viața noastră. Iubirea trebuie să vină din atracția față de frumusețea caracterului Lui, nu din frica de iad. Să nu ne pierdem dragostea dintâi.
Dragostea e obligatorie pentru mântuire: fără ea, orice faptă sau dar nu ne folosește la nimic. Nu se învață singur, ci prin Duhul Sfânt și într-o familie duhovnicească, unde părinții în credință ne cresc cu dăruire reală, nu doar cu îmbrățișări de adunare.
Mulți credincioși din adunările evanghelice au crescut fără un părinte duhovnicesc, așa cum Pavel a fost pentru Timotei și Tit. Biserica e o structură rânduită de Dumnezeu pentru creșterea sfinților, nu doar un loc de închinare. Cine nu începe ca prunc sub îngrijirea unui părinte intră pe altă ușă decât cea lăsată de Hristos.
Unde găsește sufletul adevărata odihnă? Doar la Hristos, prin ascultare, prin lăsarea deoparte a gândurilor nelegiuite și a plăcerilor lumii și prin viață neprihănită. Nu căutăm doar cerul cu străzi de aur, ci odihna lui Dumnezeu, ca să nu repetăm neascultarea din pustie.
Înfrânarea, roadă a Duhului, înseamnă să ne stăpânim nu doar de marile păcate, ci și de pofte mărunte, îmbuibare, mânie și mai ales de limbă. O chemare la asemănarea cu Hristos, pentru că fără înfrânare nu se moștenește Împărăția.
Nu s-au găsit rezultate.