Frumusețea caracterului Domnului Isus
Este esențial să cunoaștem trăsăturile inimii Domnului, felul Lui de a fi, căile Lui, frumusețea desăvârșită pe care o are Domnul Isus. (Să cunoască… pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii şi ale științei. Col. 2:2)
Este vital să-I cunoaștem inima pentru că va trebui să ne asemănăm cu El, pentru că va trebui să creștem până ajungem la înălțimea staturii plinătății Lui.
În planul lui Dumnezeu, care a fost făcut înainte de a fi omul, era prevăzut ca Fiul Său să vină pe pământ, să ne arate căile Lui care sunt desăvârșite. (Domnul este bun şi drept: de aceea arată El păcătoșilor calea. Psalmul 25:8; Căile lui Dumnezeu sunt desăvârșite. Psalmul 18:30)
El și-a descoperit frumusețea desăvârșită cu care ne atrage la El, pentru a ne îndrăgosti de El și a ne dori să fim ca El. (După ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii. Ioan 12:32)
Cu toate acestea, frumusețea inimii Domnului și calea pe care a mers El este ascunsă de ochii majorității oamenilor. (Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, şi puțini sunt cei ce o află. Matei 7:14)
Cel pe care-l admiră creștinii astăzi este un alt Isus. Astăzi este propovăduit un alt Isus și o altă cale pe care cei mai mulți le acceptă foarte ușor. (Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. Proverbe 16:25)
Este un alt Isus, care cred ei, se bucură că oamenii îi sărbătoresc ziua de naștere, un Isus care s-ar uita ca și ei la știri, la telenovele, ar pierde vremea pe internet, pe facebook, ar merge la mare să se relaxeze, ar conduce cu viteză ilegală, ar lucra la negru… ar merge la armată, ar depune jurământ, s-ar mânia… (Dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus, pe care noi nu L-am propovăduit sau o altă evanghelie, pe care n-ați primit-o, oh, cum îl îngăduiți de bine! 2 Corinteni 11:4)
Adevăratul Isus este cel pe care-L găsim descris de Sfânta Scriptură. El a umblat pe calea îngustă, cale pe care ne cheamă și pe noi să umblăm. (Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Matei 16:24)
Adevăratul Isus a iubit neprihănirea și a urât nelegiuirea. El nu a glumit, nu a râs la glumele altora, nu a folosit cuvinte nefolositoare, nu s-a certat cu nimeni.
El nu a trăit în firea pământească nici o clipă. Acest Isus ne cheamă și pe noi să răstignim firea pământească și să trăim cum a trăit El.
În relația Lui cu Tatăl, S-a lepădat de El Însuși, a fost smerit, S-a făcut rob ascultător până la moarte, a fost evlavios, L-a iubit pe Tatăl ceresc din toată inima.
Adevăratul Isus a fost îndelung răbdător când a fost batjocorit, a fost plin de bunătate față de cei ce L-au răstignit, a fost plin de blândețe, și-a iubit dușmanii. (Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător. 1 Petru 2:23)
Acesta este un articol extras din broșura Transformați după chipul lui Hristos – CuvântCurat.ro – Resurse Trezire Spirituală, accesibilă gratuit online în format .pdf.
Mergi la următorul articol Trebuie să trăim cum a trăit Isus – CuvântCurat.ro – Articole Trezire Spirituală