O, deșertăciunea deșertăciunilor, zice Eclesiastul. O deșertăciunea deșertăciunilor. Totul este deșertăciune. Ce folos are omul din toată truda pe care o dă sub soare? Un neam trece, altul vine si pământul rămâne veșnic în picioare. Soarele răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou.

Parca acum eram copil. Parcă acum mă jucam în nisip cu jucării. Nu știu cât vă aduceți aminte de tinerețea voastră. Totul s-a dus și parcă nu mai e mult până la plecarea de pe pământ. Mai sunt cinci, zece, cincisprezece ani și vedem cum trec zilele și lunile, și săptămânile, și anii. Si vedem ca totul este o mare deșertăciune. Când plecam de pe pământ, plecam cu mâinile goale și astfel ne arată Dumnezeu că totul a fost o deșertăciune.

Cine este atent observă că singurul lucru care contează este viața trăită cu Dumnezeu. Aceasta este singurul lucru care nu este deșertăciune…

Ascultă acest mesaj care te va aduce mai aproape de adevărul lui Dumnezeu cu privire la viața aceasta scurtă.

Am zis inimii mele: „Haide! vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea.” Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune. Am zis râsului: „Eşti o nebunie!” şi veseliei: „Ce te înşeli degeaba?” (Eccleziastul 2:1-2)