Majoritatea dintre noi se opresc la pocăință, la lucrarea de la cruce, la legământul în apa botezului și la iertarea păcatelor. Ne rămâne, astfel, să presupunem că Dumnezeu ne va desăvârși printr-o formulă necunoscută nouă, pe care o va aplica după moartea omului.

Și cam la această primă parte rămân majoritatea dintre noi: am mers la biserică, am avut scaunul nostru, ne-am mărturisit păcatele, ne-am botezat, am cântat, am susținut învățăturile bisericii de care aparținem, am trăit o viață religioasă — și vom intra astfel în Împărăția lui Dumnezeu.

Aici se oprește, pentru cei mai mulți, lucrarea de mântuire, fără să se conștientizeze că, în planul lui Dumnezeu, este prevăzută atât restaurarea, cât și desăvârșirea caracterului omului.

Aproape nimeni nu crede că, pentru a fi găsiți vrednici de viața care ne așteaptă în Împărăția Sa veșnică, trebuie să creștem până ajungem la înălțimea staturii plinătății lui Hristos. („El a dat pe unii apostoli, pe alții… păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, până vom ajunge toți la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.” — Efeseni 4:11–13)