Să ne îndreptăm atenția spre lucrarea lui Dumnezeu, să citim la capitolul 19, versetul 42, și să ne lăsăm încurajați de versetul 41. Domnul Isus, apropiindu-se de cetate și privind-o, a plâns și a rostit cugetarea: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea; dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi.” Amin. Ne străduim neîncetat, de la răsărit până la apus, în fiecare zi a săptămânii, urmărind un singur scop: să atingem fericirea.

Îmi amintesc că, în trecut, zilele de sărbătoare, precum Crăciunul pe care îl celebram alături de ceilalți, trezeau în mine un sentiment deosebit de plăcut. Așteptarea acestor momente le făcea să pară și mai frumoase. La fel se întâmpla și cu ziua mea de naștere, pe care o anticipam cu mare entuziasm, imaginându-mi cât de minunată va fi, cu toți adunându-se în jurul meu. În acele zile speciale, credeam că pot atinge un nivel mai înalt de fericire. Dar, în ziua mea de naștere, pe care o sărbătoream cu toată inima, observam că cei din jur nu împărtășeau aceeași bucurie ca mine. Nu era ziua lor, ci a mea, și adesea, în loc să mă bucur, simțeam o anumită suferință că ceilalți nu rezonează cu sentimentele mele.

Înconjurat de cei dragi, îmi doream să fiu în centrul atenției, să fiu ridicat pe un piedestal. Scopul era să găsesc fericirea. Dar nu cunoaștem lucrurile care ne pot aduce cu adevărat fericirea. Ne străduim să acumulăm bani sau bunuri materiale. Asemenea omului din parabola grânarului, care își zicea: „Să-și lărgească grânarul să dispară grijile, că vine o zi în care el se va bucura: ‘Acum, suflete, ai de toate, bucură-te, bucură-te.'” Am întâlnit persoane care au muncit asiduu, au acumulat averi, iar mai târziu au cheltuit sume considerabile pe medicamente și alte lucruri pentru a-și alina durerile și problemele, fără a găsi fericirea nici atunci, nici mai târziu.

Domnul Isus ne oferă o perspectivă profundă, spunând: „Dacă ai fi cunoscut și tu, în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea; dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi.” Există o zi în care putem să cunoaștem pacea, dar ce se întâmplă după aceea? Domnul Isus a plâns pentru cetate. Teoretic, ar putea să spună: „Hai să mai încerc o dată. Hai să mai fac o dată ce am făcut.” Însă acum, acele oportunități sunt ascunse.

Să ne păzească Dumnezeu de auzirea cuvintelor: „Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea.” Domnul Isus a spus Ierusalimului: „Acum lucrurile acestea sunt ascunse. Odihna este departe de unii. Nu mai puteți intra în ea.” Acesta este motivul pentru care Domnul Isus a plâns, pentru că era pusă o ștampilă: închis. A plâns pentru că, dacă mai era ceva de făcut, El ar fi făcut.

De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! De aceea M-am desgustat de neamul acesta, şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele! Am jurat, deci, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Luaţi seama, deci, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. (Evrei 3:7-12)