Dumnezeu, în planul Lui veșnic, a avut în vedere nu doar crearea unor ființe superioare îngerilor, ci scopul Lui a fost să facă ființe care să fie o cunună a creației Lui, a făcut o ființă după chipul și asemănarea Lui și a singurului său Fiu, ființă în care să se manifeste natura Lui. A creat o ființă care să aibă însușirile Lui, a creat o ființă cu totul deosebită de tot ce a creat până atunci. (Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; Geneza 1:26)
Astăzi sunt mulțimi de oameni încredințați că Dumnezeu ne-a creat cu un statut mult inferior Lui, doar acela de a fi slujitorii lui. Acest gând ne poate duce că Dumnezeu mai avea nevoie de alți slujitori sau robi, care doar să-i slujească, nu să și stăpânească împreună cu El. De aceea pentru mulți dintre noi țelul nostru este să fim doar mântuiți de mânia viitoare, și nu înțelegem că trebuie să trăim cum a trăit Domnul Isus ca să ajungem la statura plinătății lui Hristos.
Dacă nu vom fi atrași de frumusețea Domnului, nu ne vom dori să avem chipul Lui, nu vom dori să ne asemănăm cu El. Numai dacă îl vom găsi ca fiind cel mai frumos dintre tot ce poate să fie pe pământ, numai atunci se va declanșa în noi această dorință de a fi cum este El. Nu putem să venim ca ucenici să învățăm de la El să trăim cum a trăit El, dacă nu suntem atrași de El.
Ascultă acest mesaj care te va aduce mai aproape de adevărul lui Dumnezeu cu privire la cum a trăit Isus, lucru necunoscut de cel mai mulți dintre noi.
Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. (1 Ioan 2:6)