Citim din Cântarea Cântărilor de la capitolul 5, versetul 6: „Am deschis iubitului meu,” și să ne amintim să nu citim cu mintea firească. Să nu citim ca și cum sunt lucruri naturale care se întâmplă în viața unui om ci lucruri spirituale, după omul lăuntric. „Am deschis iubitului meu, dar iubitul meu plecase, se făcuse nevăzut; îmi pierdusem mințile când îmi vorbea, l-am căutat, dar nu l-am găsit; l-am strigat, dar nu mi-a răspuns. Păzitorii care dau ocol cetății m-au întâlnit, m-au bătut, m-au rănit, mi-au luat marama; străjerii de pe ziduri.” Vă rog fierbinte, ficele Ierusalimului, dacă îl găsiți pe iubitul meu, ce îi veți spune? Că sunt bolnavă de dragoste.

Ce are iubitul tău mai mult decât altul, cea mai frumoasă dintre femei? Ce are iubitul tău mai mult decât altul, de rogi așa de fierbinte? „Iubitul meu este alb și rumen, deosebit dintre zece mii. Capul lui este o cunună de aur curat. Pletele lui sunt negre ca un corb, ochii lui sunt ca niște porumbei pe marginea izvoarelor, scăldați în lapte și odihniți în fața lui plină. Obrajii lui sunt ca niște straturi de miresme în care cresc saduri mirositoare, buzele lui sunt ca niște crini în care curge cea mai aleasă mir. Mâinile lui sunt niște inele de aur ferecate cu pietre de crisolit, trupul lui este un chip de fildeș lustruit acoperit cu pietre de safir. Picioarele lui sunt niște stâlpi de marmură albă așezați pe niște temelii de aur curat. Înfățișarea lui este ca Libanul, pare un tânăr ales ca cedrii. Cerul gurii lui este numai dulceață și toată ființa lui este plină de farmec. Așa este iubitul meu, așa este scumpul meu, fiicele Ierusalimului.” Amin.

Putem să observăm că descrierea nu se limitează la o simplă frază, ci este o descriere detaliată, care începe de la cap și se încheie la picioare. Dar cum este întregul chip al Lui? Are vreo imperfecțiune, ceva la picioare? Oare șchiopătează, fie și puțin? Nu. Este perfect. Cu acest chip, El se înalță și ne atrage la El. Pe toți oamenii. Dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina. Când trebuie să apară această iubire? Ea trebuie să fie prezentă la început. Odată ce lumina a venit în lume, oamenii au fost puși în fața unei alegeri: să iubească sau să nu iubească. De ce trebuie să-L iubim pe Dumnezeu? Putem să-L iubim pentru că ne iartă păcatele, pentru că ne scăpăm de iad și ne duce în rai. Da, putem să-L iubim pentru aceste motive. Dar aceasta nu declanșează iubirea din tot cugetul în noi. Când îmi vorbea, nu simțeam nimic. A declanșat vorbirea Lui ceva în mine? Sulamita s-a îmbolnăvit de dragoste. Este vorba despre o admirație profundă față de ceea ce este El, nu față de ceea ce îmi oferă El. Trebuie să fim foarte atenți la această distincție.

Multe persoane se căsătoresc astăzi pentru că li se oferă ceva. De ce îl iubești pe X pentru că este cu 25 de ani mai în vârstă decât tine. De ce îl iubești? „Îmi oferă tot ce îmi trebuie. Pentru asta îl iubesc. Că îmi oferă.” Dar este aceasta iubire adevărată? Dumnezeu ne oferă și El, dar nu este vorba despre a primi ceva de la El.

În planul lui Dumnezeu, foarte bine pus la punct, citim în Romani 8 că există niște lucruri care trebuie să fie declanșate de noi, pentru că, în caz contrar, lucrarea Lui Dumnezeu cu noi nu se poate produce. Dumnezeu știe care sunt aceste lucruri și le vedem puse în fiecare om, chiar dacă acesta trăiește în întuneric și este despărțit de Dumnezeu. Avem o înclinație să iubim frumosul și când iubim ceva frumos, nu mai ținem cont de nimic altceva; totul este concentrat acolo. Probabil că și voi ați fost marcați de aceste lucruri în viața voastră. Și eu recunosc că am fost, chiar fără să am nimic din Dumnezeu, adică eram mort spiritual.

Când citim Romani capitolul 8, versetele 28 și 29, și abordăm Sfânta Scriptură din perspectiva a ceea ce am cercetat până acum, o să vedem cum lucrează Dumnezeu. Pe de altă parte, știm că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele, și atenție, celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Nu spre binele oricărui om, ci spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Dar pentru a-L iubi pe Dumnezeu, trebuie ca El să fie cel mai frumos pentru noi. Altfel, nu îl iubim cu adevărat, ci îl iubim din interes. Cine știe ce interes avem? Evreii îi spuneau lui Isus că „Tatăl nostru este Dumnezeu, noi nu am fost robii nimănui”. În replică, Domnul Isus le-a spus: „Tatăl vostru este diavolul”. Cum se poate interpreta această afirmație: „Tatăl nostru este diavolul”? Dacă evreii l-ar fi iubit cu adevărat pe Tatăl, atunci l-ar fi iubit și pe Isus. Ei pretindeau că Dumnezeu este Tatăl lor, dar în realitate nu îl iubeau. Scriptura spune: „Căci pe aceea pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulți frați ai Lui. Planul lui Dumnezeu este ca noi să fim asemănați cu chipul Fiului Său. Nu vom putea să fim asemenea Domnului Isus dacă nu suntem profund atrași de frumusețea Sa. Dacă nu ne dorim să fim ca El, înseamnă că nu ne atrage. Dacă nu ne atrag picioarele Lui, mâinile, ochii, părul – dacă nu ne atrage nimic, atunci nu vom avea dorința de a fi asemenea Lui. De exemplu, chiar dacă am putea observa frumusețea unei persoane chiar și atunci când aceasta este într-un cărucior cu rotile, dacă restul aspectelor ne șochează, atunci atracția dispare. Nu mai există interes, nu mai are valoare pentru noi, nu ne mai dorim nimic de la acea persoană, pentru că este paralizată și la pământ.

Scopul lui Dumnezeu este ca noi să fim asemenea chipului Fiului Său, și prin acest chip El dorește să ne atragă. Fiul Său se înalță la cer și din acea înălțime ne atrage cu frumusețea chipului și caracterului Său. În Ioan, capitolul 14, Cuvântul lui Dumnezeu ne explică acest lucru. Se pare că unii dintre voi își amintesc discuțiile pe care le-am avut pe această temă, când se spunea că trebuie să-L iubești pe Domnul Isus înainte de a fi născut din nou. Cum este posibil așa ceva? Dar aceasta este cerința de fapt. El se revelează, ni se descoperă, ne arată frumusețea Sa și noi trebuie să iubim această frumusețe. Dacă nu iubim frumusețea Lui, nu se declanșează „motorul” în noi. În Ioan 14:15, este scris: „Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile mele”. Aici nu este vorba de o întrebare, ci de o afirmație. Observați că Domnul Isus nu pune o întrebare, ci face o afirmație clară: „Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile mele” (Ioan 14:15). Această declarație este legată de sentimentul de iubire față de El, de atracția pe care o simțim și de locul pe care îl ocupă în inimile noastre. Așa cum este descris în Cântarea Cântărilor, unde se întreabă: „ce are iubitul tău mai mult decât alții? El se deosebește de zece mii de oameni.” Aceasta sugerează că, într-o mulțime de zece mii de tineri, iubitul se distinge ca fiind cel mai frumos. Este o comparație impresionantă care ne face să ne întrebăm: sunt zece mii mulți sau puțini?

Dacă Domnul Isus este cel mai frumos pentru noi și ne-a inspirat dorința de a-L imita, atunci vom păzi poruncile Sale. Este un lucru natural, o consecință a iubirii profunde. Când iubești pe cineva atât de mult, cuvintele persoanei iubite te pot face să „nebunești”, așa cum citim: „când îmi vorbea, nebuneam.” Aceasta nu înseamnă a pierde mințile, ci este o metaforă pentru o admirație profundă și o relație intensă.

Asculta acest mesaj care te poate ajuta să fii mai aproape de o relație de iubire reală pe care o cere Domnul Isus de la fiecare din noi pentru a fi ai Lui.